Angus Cloud, cunoscut pentru rolul pe care l-a interpretat în serialul Euphoria, difuzat de HBO, s-a stins din viața la vârsta de 25 de ani. Familia a fost cea care a transmis anunțul trist. Potrivit declarației oficiale, decesul s-a produs în cursul zilei de luni, 31 iulie 2023.
Angus Cloud a dat viață personajului Fezco, un traficant de droguri, în serialul Euphoria, de pe HBO. În urmă cu doar o săptămână, actorul și-a înmormântat tatăl. Potrivit apropiaților, tânărul a fost găsit fără suflare în propria locuință, luni, 31 iulie.
”Cu cele mai mari regrete trebuie să spunem astăzi adio unei ființe incredibile. Ca actor, prieten, frate și fiu, Angus a fost special pentru noi în multe feluri. Săptămâna trecută și-a îngropat tatăl și a luptat mult cu pierderea acestuia. Singura alinare pe care o avem este că Angus este acum cu tatăl lui, care îi era cel mai bun prieten”, a transmis familia actorului, citată de CNN.
CITEȘTE ȘI: Doliu la Hollywood! Actrița Inga Swenson a murit
Surse apropiate familiei actorului susțin că Angus s-a confruntat în ultima perioadă cu probleme psihice, însă nu ar fi vrut ca ceilalți să afle de problemele lui.
Cauza morţii nu a fost încă stabilită.
„Angus a fost deschis în legătură cu lupta sa cu sănătatea mintală şi sperăm că moartea sa poate fi un memento pentru alţii că nu sunt singuri şi că nu ar trebui să lupte singuri în tăcere împotriva acestui lucru. Sperăm ca lumea să își amintească de el pentru umor, pentru zâmbete și pentru dragostea pe care le-o purta tuturor ”, se mai arată în declaraţia oficială.
Echipa serialului Euphoria și-a exprimat regretele într-un mesaj postat pe Twitter.
„Suntem incredibil de întristaţi să aflăm de decesul lui Angus Cloud. A fost extrem de talentat şi o parte iubită a familiei HBO şi Euphoria. Transmitem cele mai profunde condoleanţe prietenilor şi familiei sale în aceste momente dificile”, a postat echipa serialului, pe Twitter.
VEZI ȘI: Doliu în lumea muzicii. A murit Randy Meisner, fondatorul trupei The Eagles